Tim O'Brian : Vrajitorul (ed. Polirom)

by - septembrie 14, 2008

În dimineaţa asta mohorâtă am terminat Vrăjitorul, de Tim O'Brien, cu o cană mare de ceai fierbinte de tei şi soc pe braţul canapelei şi o farfurie cu sandvişuri cu miere. În afară de faptul că sunt răcită, aveam nevoie de toate "dulcegăriile" astea pentru a citi sfârşitul...

Vrăjitorul lui O'Brien este o carte... sumbră, profundă şi tulburătoare. Cam astea ar fi cuvintele care descriu atmosfera întunecată şi încărcată din carte şi sentimentul de tristeţe care s-a lipit de mine chiar din timpul în care o citeam.

John Wade, veteran al războiului din Vietnam şi politician cu mari şanse de viitor, pierde alegerile pentru senat într-un mod catastrofal când se descoperă că a participat la masacrarea câtorva sute de vietnamezi. Pleacă împreună cu soţia sa, Kathy, în ţinutul Lake of the Woods, undeva la graniţa dintre SUA şi Canada, un ţinut aproape sălbatic şi pustiu, de o frumuseţe fascinantă; au nevoie de linişte, departe de lumea politicii şi a banchetelor, au nevoie să treacă peste toate problemele - el, peste eşecul dureros şi ea peste faptul că nu ştia totul despre soţul ei. Într-o dimineaţă însă, Kathy dispare fără urmă... şi pentru totdeauna.

Acţiunea cărţii împleteşte frumos prezentul cu fragmente din copilăria lui John (poreclit Vrăjitorul pentru că era fascinat de magie şi cunoştea tot felul de trucuri încă de când era mic) şi cu scene de război oribile, a căror imagine, recunosc, m-a urmărit zile întregi. Interesant este modul în care O'Brian crează capitole-mărturii, cu păreri ale diferiţilor participanţi la acţiune şi apoi capitolele-ipoteză, în care caută să ne dezvăluie misterul dispariţiei lui Kathy... toate astea dau veridicitate cărţii, că şi cum totul s-ar fi petrecut în realitate.

Este în acelaşi timp o carte poliţistă, dar nu aşa cum suntem obişnuiţi să vedem în filme, un roman de război, dar nu numai, o poveste de dragoste, dar nu în sensul obişnuit. O carte care te plimbă permanent între realitate şi ficţiune, în trecut, în iluzii şi în lumea plină de fantome a inconştientului.

Mă aşteptăm la un final "omenesc", dar speram să nu fiu dezamăgită. Nu vroiam scene cu poliţie, cătuşe, etc. ...Şi a fost până la urmă mult peste aşteptările mele. Capitolul meu preferat, "Natura unghiului", ar fi putut foarte bine să fie şi ultimul din carte. Şi aici trebuie să spun că titlul românesc al cărţii nu mi se pare foarte bine ales... Nu John Wade alias Vrăjitorul este neapărat personajul principal. Impresia cu care am rămas este că autorul a scos mai ales în evidenţa locul în care se petrece acţiunea, şi de fapt acest loc misterios are un mare rol în toată cartea, de la început până la final.

Aş fi vrut să văd şi filmul... am aflat că a fost ecranizat in 1996 şi jucat de Peter Strauss şi Kathleen Quinlan. Nu l-am găsit, dar poate e mai bine aşa.

Alte articole

0 comments