Desene dupa sabloane

Cand stam in casa, le mai dau copiilor sa deseneze contururi dupa sabloane. Avem sabloane cu animale de curte si animale salbatice, cu flori si fluturi, ba chiar si cu dinozauri. Mi se pare ca desenele facute dupa sablon sunt o activitate foarte buna pentru obisnuirea maini cu creionul, invatarea si stapanirea miscarilor necesare, mai tarziu, scrisului.


I-am tot dat lui Mihai sa faca desene dupa sabloane inca de pe la 3 ani, cand a intrat in primul an de gradinita si, dupa cum am spus, mi se par o foarte buna activitate - il ajuta sa tina creionul in mana, sa aiba grija cat apasa, intr-un cuvant, sa stapaneasca mai bine miscarile mainii. Pe la 3-4 ani nu era deloc priceput, nici nu ma asteptam la altceva; de altfel, nici macar nu termina de trasat forma, dar e mine ma interesa la varsta aceea numai sa incerce. Acum lucrurile s-au schimbat, iar la 5 ani miscarile sale sunt mult mai sigure. Avem, asadar, semne bune. :)


Dupa ce termina de facut sabloanele le bibileste si e tare dragut cum se concentreaza el acolo... Desigur, apoi vine Maria si face liniile ei abstracte deasupra, iar eu trebuie sa ii impac in cearta care se isca din cauza asta. Ii spun ca nu e frumos sa ii strice desenul la care a muncit atat de mult si o intreb daca ei i-ar placea sa vina Mihai sau altcineva sa ii deseneze deasupra pe un desen de-al ei cu bolovani; raspunsul e, invariabil, Nu, dar asta nu inseamna ca nu mai face... :D Pe el nu mai stiu cum il impacam, pentru ca de multe ori desenul nu mai poate fi salvat; partea buna e ca nu s-a mai intamplat de mult. :)


Urmatoarea etapa este sa ii invat sa faca scene si peisaje folosind animalele si plantele din sabloane; pentru mine, urmatoarea etapa este sa imi fac singura sabloanele mele. Am ce sa fac deci...

xo,
Lav

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii