miercuri, 28 decembrie 2011

Povestea Craciunului din 2011

        Craciunul asta a fost ciudat; si cel mai matur, de pana acum. Din motive de treaba nu am apucat sa luam majoritatea cadourilor decat sambata la pranz, intr-o zi foarte ciudata (era un ditamai nor gri peste Bucuresti si soarele razbatea dinspre sud-est), si pot sa spun ca asta a fost f ok, pentru ca nu a fost aglomeratie :)) - de cheltuit, am cheltuit mai putin de jumatate fata de anul trecut.
        Cozonaci am facut numai 4 si erau deja gata in ziua de ajun - ca de obicei, inca mai am de lucrat la reteta; amestecul de ciocolata si nuca mi-a iesit insa la perfectie de data asta (ciocolata rasa, nuca pisata, zahar, lapte si un strop de rom).


        Seara, pe la 7, Daddy s-a dus la Obor sa ia bradul, "Ia unul cam cat mine", i-am spus, "dar sa nu fie mai mult de 50-60"; vineri, pe cand venam de la stomatolog am vazut doua doamne care carau de zor un brad impachetat, dar grasun si aproape cat mine de mare - dadusera pe el 100 de lei... mult. S-a intors o ora mai tarziu cu o mandrete de brad ceva mai inalt decta mine, pe care a dat 10 lei. Am scris bine, 10 nu 100, desi si mie mi-a fost greu sa cred. Cica mai erau vreo 5 ametiti cu tone de brazi pe care nu mai aveau cui sa ii vanda, iar brazi mai mici erau aruncati in colturi si luau oensionarii din ei - in 2010 am dat 30 de lei pe un molid mai mic decat asta, pentru ca vanzatorii de brazi tineau la pret si preferau sa faca focul din ei decat sa ii vanda... anul acesta se pare ca a inceput sa le fie foame si lor.
         Am mutat un dulap si am mai sters prin colturi, apoi Daddy a instalat bradul intr-o galeata cu bolovani. In timp ce eu pregateam locul, copiii au impodobit bradul cu zane si margele, iar Maria s-a asezat langa el sa ii citeasca o poveste.


        La impodobit au venit copiii, ba chiar si buni, dornica sa mai vada globurile vechi, cu amintiri, si s-a implicat si Daddy chiar. Eu am pus luminitele, momentul care imi place cel mai mult, apoi i-am cam lasat pe ceilalti. Am filmat toata activitatea si Maria a vrut si ea sa tina aparatul.







        Daddy vroia sa vina Mosul atunci, noaptea, avea el un plan ingenios, dar era deja trecut de 12 si nu s-a mai realizat; a spus ca i-am stricat Craciunul si anul acesta si ca de acum in colo cand va veni iar iarna isi va aminti asta.
        Evident, nu am putut dormi. Am vazut toate cele 12 episoade din Terra Nova, un serial sf nou si destul de interesant... as putea sa spun ca am petrecut ok, linistit, practic in alta lume, ceea ce mi-am si dorit. M-am culcat dimineata, pe la 5 sau 6.
        Eram adormita cand, la un moment dat, il simt pe Mihai ca iese din camera lor si se uita la brad. "Doamne... Doamne...", a exclamat incet, ca sa nu se trezeasca, nevenindu-i sa creada ca deja primisera cadurile. Am zambit in somn, fericita; my job was well done. Mihai s-a dus sa o trezeasca si pe Maria, vorbindu-i pe o voce soptita.
        - Maria, a venit Mos Craciun... Maria, ma auzi? Trezeste-te!
        - Lasa-ma Mihai, ca nu am avut un cosmar... (ps - asa fac ei, cand unul are un cosmar sau se sperie in somn, celalalt ii vorbeste ca sa il linisteasca)
        - Nu, Maria, a venit Mosul, nea-a adus cadouri...
        - Aaaa...
        Au venit apoi amandoi, Daddy a plecat sa se culce pe canapea, iar eu am ramas cu ei sa desfacem cadourile. Acum imi pare rau ca nu le-am facut poze, ar fi fost o amintire frumoasa, sa vada de-a lungul anilor, cum aratau cadurile pe care le-a adus Mosul. :) Pe viitor asa voi face.
        Lista Mosului: Mihai a primit 2 spidermani si un elf malefic, un set de soldati cu cazemata si elicopter si steag (clasicul...), o enciclopedie 3D cu dinozauri si o carte cu povesti, autocolate de perete cu Mickey, Donald si Ben10, un sarpe dintr-un fel de plastic gumat (preferatul lui acum), o masina Bucsa ceva mai mare, un set de 4 globuri cu masinile din Cars, un set de animale cu un camion si o soparla, ca nu se putea fara :)). Maria a primit doua printese pe care si le dorea de mult, Aurora si Cenusareasa (care, trebuie sa spun ca arata superb, sunt f bine realizate si au fost numai 18 lei fiecare, deci se pot gasi si cadouri de buna calitate cu bani mai putini - le-am luat din supermarket), un set de globuri cu printese, doua carti cu povesti, un set de animale, o caleasca cu cal, un caine de jucarie, autocolante mari pentru perete cu Marie, preferata ei din Pisicile Aristocrate si 4 din zanele din Tinkerbell... Cam asta a fost in mare.
        Dupa ce le-am dat copiilor sa manance, i-am spalat si i-am lasat sa se joace cu jucariile noi, m-am culcat la loc si am dormit pana inspre pranz - aveam nevoie, nu numai pentru noaptea pierduta, ci si ca sa ma recuperez dupa o raceala aiurea. A fost apoi o zi linistita, in care mi-am inchis telefonul si nu am vorbit cu nimeni... poate parea ciudat, dar aveam mare nevoie de odihna; si inca mai am.


Anul acesta am dat cadouri facute de mine. Astea-s primele. :)



        Legat de cadouri, am observat ca la 4,5 respectiv aproape 3 ani, le plac inca mult de tot figurinele si animalele din plastic, pe care le pot manevra in orice fel si cu care pot inventa tot felul de jocuri. Mihai nu a dus dorul masinutelor, e super incantat de sarpe si soparla, iar Maria a zapacit deja printesele - ar fi vrut si ea un sarpe. Mihai s-a uitat pe sub rochiile lor si dupa ce a observat ca arata ca noi, oamenii, a fost multumit. Pentru ca nu au nici un fel de problema sa se joace cu jucariile celuilalt (in afara de obisnuitele lupte pe jucarii), acum el doarme cu Cenusareasa, iar Maria cu sarpele lui.
        A fost un Craciun nou. Am trecut categoric in perioada in care nu ma mai intereseaza cadourile pentru mine. Si vreau liniste in continuare; pentru escapism, bag filme la greu... si functioneaza. Pe 26 au venit ai mei in vizita, de care imi era dor si mama mi-a adus bunatati ca acasa :), iar peste 2-3 zile m-am vazut cu familia extinsa. Nice Christmas! :)


duminică, 25 decembrie 2011

Prea mult

          Exista vorba aia... "ce-i prea mult, strica", dar stau si ma intreb... de ce ar trebui sa ne resemnam numai cu firimituri. Poate cel mai ciudat e cand tu te vezi intr-un fel, unii te vad in alt fel, iar altii, cu totul altfel. O voce mica imi spune ok, oamenii sunt fiinte complexe, so what... suck it up. So what? Cum ramane cu firimiturile, atunci? Well, stii intrebarea aia pe care ti-ai pus-o, cand de fapt trebuia sa o lasi balta? Da... Well, te-ai intrebat, kiddo!

marți, 20 decembrie 2011

Cadouri de Craciun

         All I want for Christmas is...
         Sincer, anul acesta nu imi mai doresc nimic de Craciun; nici de Mos Niculaie nu mi-am dorit. Nici macar o ciocolata sau o bomboana. De obicei cartile imi aduc singura bucurie de genul asta, insa anul acesta mi-am luat cele doua mari carti pe care mi le doream. Initial am fost bucuroasa de aceasta perspectiva, ma gandeam ca e un semn bun, de maturitate, dar apoi intr-un cotlon din minte mi-a incoltit ideea ca poate copilul din mine a adormit de tot. Dorintele nu-mi mai sunt legate de lucruri, mai degraba de activitati: sa fim sanatosi, sa fac cozonaci buni, sa merg sa cumpar cadouri pt copii, sa fac eu cadourile altora, sa mergem sa luam bradul si sa il impodobim, sa vad oameni dragi, iar apoi, mai tarziu, cand copiii vor dormi si e liniste, sa stau sa citesc la caldura, in lumina bradului...

         Cadoul doamnei educatoare
         Pornind pe ideea de a face cadouri pentru altii, nu de a le cumpara, m-am hotarat ca anul acesta sa nu ii iau doamnei educatoare clasica floare in ghiveci si nici sa dau bani pt vreo vaza sau altceva. De vreo 5 luni tot cumpar margelute si cu cateva saptamani inainte i-am cumparat un pandantiv cu ceas pe care l-am asortat la doua pietre lampwork mari si mai multe prehnite de culoare verde-mar cu irizatii gri - m-am gandit ca ii foloseste... nu poarta ceas la mana, iar mobilul nu il are mereu dupa dansa, deci un pandantiv ceas ar fi ok. Culorile pentru el le-am ales in functie de hainele pe care le poarta zilnic si am incercat sa fie si ceva vesel, totusi. Asa ca m-am pucat de treaba, am modificat de vreo 3 ori planul si designul si pana la urma a iesit asa ceva...


         Nu este extraordinar, dar este primul pe care l-am facut si l-am facut cu mare drag, asa ca e important pentru mine :).

         Setul de Craciun (sau ce poti face dintr-un tricou vechi)
         Am vreo 10 tricouri de bumbac, d-alea obisnuite, pe care nu le mai port, dar pe care nu ma indur sa le arunc pentru ca fie imi place textura materialului, fie culoarea. Plus ca, nu stiu de ce, de cand am masina de cusut, parca nu mai imi vine sa arunc asa una-doua carpele... pot face orice cu ele, de la papusi, perne la haine noi pt copii sau pentur mine. Revenind, "colierul" de mai jos e facut dintr-un tricou rosu si foarte larg pe care l-am purtat cand eram insarcinata cu Maria. Il pastram ca sa-l transform intr-o rochita pentru ea, dar ma gandeam si la un colier de Craciun care sa ma acopere cat mai mult (in incercarea de a masca alergia nesuferita de care nu mai scap). Dupa ce am taiat trei fasii luuungi in forma de triunghi, dupa ce am tot impletit si prins si cusut margele, mi-a iesit asta...


         Gresesc oarecum, pentru ca mai intai am facut cerceii... din coral rosu si unakite (care se regasesc si pe colier). Mi se parea mie ca s-ar asorta cu colierul, acum nu mai sunt atat de sigura :)). Oricum ar fi, sunt mandra de el si adooor cerceii. Urneaza sa imi fac si o bratara din restul de margele de coral pe care le am de la mama :) si unakite mai micute.
         Anul acesta a fost prima data, de la liceu incoace, cand am facut asa ceva. In liceu imi faceam pandantive simple, din bucati de lemn pe care le sculptam; preferatul meu era chipul unui batran cu barba... Apoi imi faceam coliere din seminte de zorele, unele din florile mele preferate. A fost frumos sa imi amintesc toate astea, intr-un fel, ma intorc in timp... si imi place asta :).
         Maine sper sa prind coronita de usa si sa aduc ninsoarea in camera copiilor :D.
         xoxo,
         Lavi

Despre ce inseamna moartea, cu adevarat (Albert Schweitzer)


"The tragedy of life is not that we die, but is rather, what dies inside a man while he lives" Albert Schweitzer

miercuri, 14 decembrie 2011

1001

          ... am implinit 1001 de clipe nedormite. ura...

Cartea preferata...

          Un consurs are o intrebare intrebatoare... Care e cartea ta preferata? Mi-a placut unul din raspunsuri: Cartea mea preferata e intotdeauna aia pe care o citesc in momentul respectiv... Mi se pare corect. :)

marți, 13 decembrie 2011

Ma dor

          Ma doare capul, ma dor si niste masele, in general ma dor toate. Am mult de lucru, mi-ar trebui cateva zile libere ca sa termin si as face-o cu drag, ca sa nu las impresia gresita - desigur, nu le pot avea :) - vreau sa fac multe, sunt obosita si nu apuc pana la urma sa mai fac nimic. Parca ar fi povestea vietii mele, cu oboseala cu tot. Umblu cu ochii umflati, privesc si ascult lumea de undeva de departe, nici nu mai am chef sa ies din casa (tocmai eu, care pana acum ceva timp voiam sa ies zilnic!). Am uitat si de eclipsa de sambata... eu, sa uit vreodata de o eclipsa... sa nu ies noaptea la 2, 3, 4, orice ora, afara sa vad... asta e clar un semn. De rau. Putina lume cu care intru in contact mi se pare absurda, condusa de inversunari lipsite de importanta vitala, mult prea zgomotoasa, cu frustrari mari si tendinte spre violenta care izbucnesc si la cel mai mic declic. Eu sunt calma, in sfarsit, si iata ca lumea a devenit inversul meu. Culmea ironiei, as putea spune. Tocmai acum, nu ca mi-ar pasa prea mult. Vreau numai sa ma bag in pat sub plapuma si sa stau la intuneric si cald si sa hibernez. Ma intreb daca oi fi fost urs intr-o alta existenta...

vineri, 9 decembrie 2011

La mijloc de gradinita. Evolutii si conceptii

         Am vrut de mult sa mai scriu despre ce se mai intampla la gradinita. De fapt, nici nu am apucat sa scriu despre primul an, grupa mica, care a decurs oarecum dezastruos si cu siguranta frustrant pentru mine. Ideile si frustrarile mele de la inceputul verii s-au mai atenuat acum, am lucrat mult cu Mihai in timpul vacantei si la inceputul gradinitei mai ales. Astfel ca acum Mihai e ok, nu mai are conflicte si daca are stie cum sa se apere si sa le rezolve.
         A fost un moment cand mi-am facut mea culpa. Sa fiu vinovata ca mi-am crescut copilul linistit si pacifist? Ca l-am invatat ca nu e bine sa se bata? Sa nu vorbeasca urat? Ca l-am invatat sa isi iubeasca sora si am trecut cu bine si peste faza cu gelozia? Cred ca initial am facut bine si vreau sa cred, sper, ca am pus o temelie buna. Apoi a ajuns dintr-o data intr-o lume diferita... salbatica. Si e un proverb care imi place si spune "cand esti in Roma sa te porti ca romanii". Well, nu e problema mea daca alt copil e violent, e problema parintilor lui. Eu am urmat sfatul Capsunicii, am renuntat sa mai rezolv problema prin altii si am inceput sa iau masuri eu, cum altfel, decat adaptandu-ma la situatia data. Si in sfarsit, de anul acesta, copilul problema (nu l-am numit eu asa, ci doamna educatoare) a inceput sa mearga si la psiholog... cam tarziu, as spune eu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata; parera mea e ca daca parintii ar fi stiut sa gestioneze problema la timp, nu era nevoie de psiholog, dar... nu.
         Poate ca cel mai bun sfat pe care l-am primit despre cum sa imi cresc copiii zicea cam asa: "sunt copiii tai, sunt minunati, poti sa zici ca nu mai sunt altii ca ei, sunt extraordinari, daaaar... trebuie sa fii constienta ca nimeni nu e perfect, trebuie sa le vezi si defectele... ca sa stii cum sa le indrepti". Si asta am facut mereu. Cel mai rau lucru care se poate intampla este sa nu recunosti ca ai o problema. Jur, pana sa mearga Mihai la gradinita, a fost o perioada grea in care am crezut ca are ADHD si eram innebunita. Am citit mult, il analizam, avea unele simptome, lucram cu el... unele chestii le rezolvam, altele nu... Spre inceputul primului an de gradinita, dupa luni de munca, mi-am dat seama ca este un copil absolut normal, dar m-am bucurat ca am reusit oricum sa trecem peste toate hopurile de pana atunci si am fost constienta ca munca nu a fost in zadar, ca i-a prins bine si ca e foarte echilibrat. Hiperactivitatea lui era din cauza ca are pur si simplu multa energie, poate mai multa decat altii, ideile lui fixe nu sunt mai fixe decat ale altor copii sau adulti, iar defectul lui de vorbire urma sa fie tinut sub observatie (se pierdea in cuvinte, adica repeta si de 5-6 ori aceleasi siruri de cuvinte si se vedea clar ca deja de la a treia repetare nu mai stia ce vroia sa zica; era ca un blocaj de care nu putea sa treaca - dupa prima saptamana de gradi am intrebat-o pe doamna educatoare daca ne poate trimite la un logoped si ea mi-a spus ca e devreme, sa mai asteptam un an sa vedem); deja spre sfarsitul primui an de gradi, repetarea aceea obsesiva disparuse.
         Iar la gradinita am vazut, spre stupoarea mea, aceeasi situatie ca la noi, in oglinda. Numai ca se vedea ca parintii lui A nu fac nimic pentru a rezolva problema pentru ca nu se intampla nimic bun, din contra. Ma intrebam daca sa intervin, sa le spun ca sunt psiholog, sa le spun care e problema, sa le dau cateva sfaturi... Nu intelegeam cum un parinte nu poate sa isi dea seama ca propriul lui copil se poarta ciudat, ca violenta lui nu e normala... Dupa un timp, la sfatul educatoarei, au inceput sedintele de logopedie. Anul acesta, dupa o sedinta de pomina cu paritnii, au inceput si sedintele la psiholog. Si ce discutie imi e dat sa aud... Mama lui il zorea sa plece de la gradi intr-o zi:
         - Hai A, ca trebuie sa ajungem la doamna psiholog...
         - Aaaa, mergem la doamna psiholog, mergem la doamna psiholog, s-a bucurat el si a inceput sa stranga grabit jucariile, cantand.
         - Da, dar nu e cazul sa te bucuri atat, sa stii ca nu e asa de bine ca mergem, zice maica-sa.
         Nu e bine ca mergeti? Nu stiu daca sa rad sau sa plang... E ca si cum ar fi racit si ar fi zis ca nu e bine ca merg la medic. Da, nu e placut ca ai racit, dar e bine ca te poti duce, ca iti poate da tratament ca sa te faci bine. De unde pana unde ideea asta ca daca te duci la psiholog e vreo rusine? Nu inteleg. In locul ei as fi multumit zilnic lui Dzeu ca am unde sa ma duc, ca stau intr-un oras mare unde am acces la medici care sa imi ajute copilul... Primul lucru pe care l-am facut la gradi a fost sa o intreb pe educatoare daca ma poate trimite la un logoped, pentru ca Mihai vorbea mai stalcit decat alti copii de varsta lui... E, cum sa spun, la mintea cocosului ca trebuie sa faci tot ce poti, sa ai antenele intinse la maxim cand e vorba de copilul tau... Intre timp am inceput sa nu mai pun atat la inima conceptiile astea care mi se par aiurea. Da, poate m-am mai maturizat si eu intre timp, mi-am dat seama ca nu toti oamenii sunt la fel si am inceput sa ii accept asa cum sunt; oricum, nu ar schimba cu nimic enervarea si stresul meu. Intre timp, si Mihai si-a gasit alt prieten adevarat cu care se intelege bine, desi si acesta este mai mare decat el.
         Un alt moment de mare stil a fost prima sedinta din acest an, la care doamna educatoare a plans, si mama lui A la fel. Imi pare rau pentru ele, dar terorizarea si hartuiala nu mi se par lucruri care trebuie trecute cu vederea. Si apoi, a doua zi, doamna educatoare mi-a dat dreptate cand i-am spus ca l-am invatat pe Mihai sa riposteze cand e tachinat; "ca mama sunt de acord cu dvs., dar ca educatoare ma fac ca nu va aud", mi-a spus, pentru ca si ea a patit la fel cu unul dintre baieti.
         Mihai inca mai copiaza comportamente de-ale lui A. Iar mie imi vine sa ma zgarii pe ochi. Urasc chestia asta, dar o sa trecem peste. E evident ca gradinita are si un efect negativ asupra lui, tocmai din cauza asta. Cand a fost bolnav si a stat acasa, era... perfect; se juca impreuna cu Maria, nu auzeam nici o cearta, nici un planset... se comporta normal, ca Mihai pe care il stiu - apoi, imediat ce a mers iar la gradi, bam! Dar o sa trecem si peste asta cu rabdare si munca. :)

Colier cu margele de plastic din paie de baut :D

         Intr-o zi ploioasa a fost momentul perfect pentru niste coliere. Copiii sunt mereu interesati de bijuterii, asa ca au fost incantati. Dar din ce? Margele de lemn am, dar sunt mici si mi-e teama sa nu le vina vreo idee aiurita. Apoi mi-a venit ideea! Sa fac margelele din paie de baut... Am avut noroc de paiele de plastic pe care le mai aveam in camara de acum vreo 2 ani, de la ziua lui Mihai. Asa ca m-am apucat de taiat si facut margelele, dupa care apoi am facut toti trei cate doua coliere...


         Am folosit:
         - paie de plastic pentru baut, de culori diferite;
         - sfoara de bucatarie;
         - foarfeca;
         - un creion.


         Am masurat sfoara de bucatarie astfel incat sa le poata intra usor pe cap colierul, apoi am legat unul din capete de un creion - ca sa nu curga margelele pe partea cealalta :)). Si apoi ne-am pus pe insirat...



         Mihai a fost mai indemanatic, de fapt activitatea nu parea sa ii puna nici un fel de probleme. Maria s-a descurcat bine, dar ba ii scapa cate o margica, ba pierdea ata, ba se pierdea in peisaj...


         Ne-au iesit frumos colierele, iar Mariei i-am facut si o coronita care, trebuie sa spun, ii statea la fix - nu a cazut nici o data, pentru ca firele de par intrau intre imbinarile margelelor si o fixau perfect.


         Happy happy...

joi, 8 decembrie 2011

Fabian Anton - Rituri de dragoste şi ură 24

Aşteaptă să plouă, apoi voi urca
albastră şi trist...ă în camera ta,
voi scoate la geam două căni dantelate,
ibricul cel sobru şi ceşcuţa cu lapte,
inelul de fildeş cu stampe hai-hui,
colierul de-angora cu nuci şi gutui,
fularul cel mov - ca să prindem în el
sclipirea ţîşnind din bătrînul cercel,
şi-apoi, ştii tu cum, infinită şi calmă,
voi presăra zahăr şi şoapte în palmă,
şi, tot privind ploaia, ronţăind amintiri,
chema-vom cu gîndul răvăşite oştiri
de melci cătrăniţi şi prinţese ciudate
ce ne-or servi leneş cafeaua cu lapte
ca pînă în zori să rămîie din noi
doar abur de smirnă, de iarnă şi ploi.

:)

pentru mai multe poezii...
blog: http://pseudologiaphantastyca.blogspot.com
FB: http://www.facebook.com/pages/Fabian-Anton/291364770880180

luni, 5 decembrie 2011

Ghirlanda de Craciun din polistiren si fulgi de zapada de hartie

         Si anul acesta m-am hotarat sa fac tot felul de decoratiuni... idei am multe, cu timpul stau prost si recunosc ca e extrem de frustrant sa ma simt ca iepurasul din Alice in Tara Minunilor.
         Pentru decoratiunile de Craciun din anul acesta m-am gandit in primul rand la o ghirlanda facuta din materialele pe care aveam prin casa; si a iesit asta...


         Cu ghirlanda asta particip la un concurs organizat de CreaHobbyCraft, un magazin online cu tot felul de minunatii pentru cei carora le place sa faca lucruri frumoase.


         Revenind la proiect, fulgi de hartie cu 6 colturi am tot facut anul trecut, asa ca sambata asta am si facut iar, toata ziua, de ma dureau degetele de la atata taiat. Cel mai greu de facut a fost torul din polistiren, pentru ca polistirenul extrudat este un material in care se fac usor taieturile drepte, dar cele rotunjite... pfua.

         Pentru ghirlanda cu fulgi de hartie am folosit...
         - o bucata patrata de polistiren extrudat, cu latura de 40 cm;
         - panglici de organza: verde inchis, visiniu, rosu aprins;
         - ace de gamalie;
         - fulgi de zapada din hartie, de 8 si 16 cm, dupa modelul pe care l-am facut anul trecut.


         Cum am facut ghirlanda

         1. Mai intai a trebuit sa tai forma de tor din polistiren si a fost destul de dificil, dar am reusit pana la urma... masa de bucatarie arata de parca as fi construit un robot, nu altceva. Si am folosit un cutit BUN, altfel...


         2. Apoi am inceput sa infasor panglicile de organza in jurul ghirlandei. A trebuit sa aleg doua culori, lasand la o parte aspectul minimalist pe care il doream, pentru ca nu aveam nici o panglica de lungimea potrivita, dar la final mi-a placut cum a iesit.


         3. Am fixat fulgii de hartie cu cate un ac cu gamalie. Peste fulgul cel mare din partea de jos a ghirlandei am mai pus un fulg mai mic.


         4. La final am facut funda mare din organza de culoare rosu aprins si am fixat-o sus.

         Ta-dam!