Roger Hargreaves : Domnul Gâdilici (RAO, 2009)

Roger Hargreaves a creat o serie întreagă de povestioare cu nişte personaje micuţe şi drăguţe, întocmai pe placul copiilor de peste 2 ani. Din întreaga serie, noi îl avem deocamdată numai pe Domnul Gâdilici (cumpărat, mai exact, pe 11.02.2010 pentru Mihai, care este foarte gâdilicios de când s-a născut).

Dar cine este Domnul Gâdilici? Păi Gâdilicii sunt mici şi rotunzi şi au braţe care se întind, se întind şi se întind şi cărora le place să... gâdile şi iar să gâdile. :D Aşadar, după ce s-a trezit, a mâncat şi a şi-a făcut patul, Domnul Gâdilici şi-a zis că e o zi bună de gâdilat şi a plecat în căutarea unor oameni pe care să-i gâdile.


Şi numai trăznăi a făcut, pentru că l-a gădilat pe un profesor până au început să râdă toţi copii din clasă...


Apoi a ajuns în oraş şi l-a gâdilat şi pe vânzătorul de fructe până acesta s-a împiedicat de tarabă, pe poştaş, pe doctor şi pe poliţist... în fine, pe toată lumea pe care a întâlnit-o.


La sfârşitul zilei, s-a aşezat în fotoliul lui şi a râs până nu a mai putut de poznele sale.


Şi acum trebuie să fiu atentă, pentru că Domnul Gâdilici e poate chiar acum în spatele scaunului pe care stau ori e după uşă şi îşi întinde braţul său lung ca să mă gâdile...


Povestea este simplă şi aş încadra-o în categoria poveştilor moderne pentru copii. Oricum, pe prichindeii mei i-a captivat total. Personajul e amuzant şi pus pe şotii, limbajul este optimist şi pe înţelesul micuţilor. Ilustraţiile sunt la fel de simple, dar accentuează esenţialul: casa, pădurea, caracteristicile Domnului Gâdilici şi ce face după trezire, şcoala, copiii veseli, etc., copiilor fiindu-le mai uşor să reţină astfel elementele importante. Nu mai spun că de pe marginea poveştii şi imaginilor se pot porni discuţii şi explicaţii interminabile despre comportamentul în societate, despre respect, despre glume şi când trebuie ele făcute, ş.a.m.d...

Cartea are 36 de pagini şi 17 ilustraţii. Este format mic - nu am măsurat-o, dar e puţin mai mică decât două palme de-ale noastre aşezate una lângă alta. Mă îndoiesc că se mai găseşte în librării, eu am luat-o de pe situl editurii, aici. Tot acolo se găsesc toate cărticelele din serie, la 7,99 lei fiecare.

Întreaga serie creată de Roger Hargraves conţine şi alte personaje haioase: Micuţa Domnişoară vorbăreaţă, Micuţa Domnişoară săritoare, Micuţa Domnişoară obraznică, Micuţa Domnişoară sperietoare, Micuţa Domnişoară veselie, Domnul Buf, Domnul Fericit, Domnul Murdărici şi Domnul Zgomotos.

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Din pacate, nu se mai gasesc pe nicaieri. Ar trebui reeditate, caci au avut un succes deosebit. Ian. 2015

    RăspundețiȘtergere