Anthony Hope : Prizonierul din Zenda

Apărută la Editura Corint Junior, Prizonierul din Zenda de Anthony Hope este o carte fermecătoare. Ştiu că se scriu şi acum cărţi de capă şi spadă şi că genul mai e întâlnit şi în cărţile fantasy, însă, pentru mine, cele scrise acum mai bine de un secol au un farmec aparte. Plus că îmi aduc aminte de copilărie, când citeam Dumas. And I love it. :)

Prizonierul din Zenda este povestea lui Rudolf Rassendyll, un nobil de 29 de ani, bogat şi fără nicio grijă. Familia are aşteptări mari de la tânărul Rudolf, îi cer să se comporte conform vârstei şi rangului şi îl îndeamnă să aleagă o carieră politică, propunându-i să ocupe, pentru început, un post de ambasador. Rudolf încearcă să scape de constrângeri şi alege în schimb să facă o călătorie în Ruritania, un regat mic, dar însemnat pentru familia sa, prin scandalul iscat cu mai bine de un secol în urmă: copilul nelegitim născut din relaţia dintre o contesă din familia sa şi prinţul Rupert al III-lea al Ruritaniei. Deşi plănuise să facă numai o scurtă oprire pentru a vedea locurile despre care auzise atâtea, Rudolf Rassendyll ajunge să trăiască o neaşteptată aventură palpitantă, să iubească cum nu a mai iubit niciodată şi să ducă o luptă crâncenă pentru adevăr, onoare şi dreptate. Totul, pentru casa regală din Ruritania.

Am luat cartea asta la ofertă dintr-un supermarket şi m-a costat 5 lei. Am cumpărat-o pe 1.06.2009, după cum spune însemnarea pe care am făcut-o pe prima pagină, şi bine am făcut că am luat-o. Spre ruşinea mea, nu mai au zisem de Anthony Hope până anul trecut, dar acum pot spune că este un autor pe placul meu, nu numai prin stilul scriiturii, ci şi prin viaţa pe care a dus-o:

"Anthony Hope este pseudonimul lui Sir Anthony Hope Hawkins (1863-1933). Tatăl său fiind directorul unei şcoli, Hawkins a avut parte de o educaţie aleasă, în spirit britanic tradiţional, devenind avocat în 1887. Cu toate acestea, puţini i-au căutat serviciile ca jurist, ceea ce l-a făcut să îşi umple timpul liber scriind romane. A adoptat un pseudonim pentru că încă mai credea într-o carieră în avocatură, gândind că s-ar putea să nu fie tocmai onorabil ca un avocat să fie, în acelaşi timp, şi romancier. Ambele sale cariere nu au înflorit decât câţiva ani mai târziu, oarecum simultan. Nevoit să decidă pe care dintre căi să o urmeze, Anthony Hope a ales scrisul. Găsise genul de carte pe care se pricepea cel mai bine să o scrie şi, deşi a abordat şi alte tipuri de romane, cele care au cucerit imediat publicul şi sunt citite până în ziua de azi au fost cele de aventuri, fanteziste, tipic britanice. Anthony Hope a fost un mare admirator al lui Alexandre Dumas, lucru care se observă în romanele sale de capă şi spadă. În 1918 a primit titlul de cavaler. Anii care i-au rămas i-a petrecut ca boier de ţară al unei proprietăţi mari din Surrey, respectându-şi obiceiul de a scrie 7 ore pe zi, timp de 6 zile pe săptămână. Deşi destul de multe dintre cărţile sale au cunoscut succesul la vremea lor, singurele care au rezistat în timp au fost cele două romane plasate Ruritania: Prizonierul din Zenda (1894) şi Rupert din Hentzau (1898)." (spicuiri din scurta biografie din carte)

Recomand cartea asta oricui iubeşte sau a iubit genul romanelor de aventură, indiferent de vârstă. Pentru cei care ştiu engleză, heres the good news:
- cartea gratuită, de citit pe internet, aici.
- cartea audio gratuită, citită în engleză, aici.

Enjoy!

P.S. - Pentru că exemplarul meu din poză pare mâncat de şoareci, ţin să clarific situaţia: şoricelul a fost Maria, care la vremea când am citit cartea avea 6-7 luni şi era într-o perioadă de plină explorare. Nu sunt o mamă neatentă, dar ea e genul de copil care se urcă peste tot, vrea tot şi dacă nu primeşte, îşi ia singură. Presupun că şi ei i s-a părut bună cartea, pentru că a plâns atunci când i-am luat-o. So...

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii