Stephen King : Cimitirul animalelor

Nefiind fan horror, nu m-a interesat să citesc vreodată ceva scris de Stephen King. Apoi, acum vreun an, dacă nu mă înșel, mi-am ”lărgit orizonturile” și am început să citesc mai multe genuri, printre care am inclus și partea asta mai ”întunecată”.

Cimitirul animalelor a fost primul King citit de mine și nu știu dacă romanul e printre cele mai bune ale lui, dar știu sigur că m-a făcut să realizez odată pentru totdeauna (asta dacă aș fi avut vreodată vreo fărâmă de îndoială) că autorul este un maestru, nu numai al cuvintelor, ci mai ales al jocului cu mintea, gândurile și, în ultimă instanță, cu viețile personalelor sale. Și, poate și cu ale noastre. Cu toții știm că lumea are și o parte întunecată, însă de cele mai multe ori decidem să o ignorăm și să ne trăim viețile fericiți... dar orbi. Răul se insinuează și pătrunde atât de normal în viețile astea absolut normale și fericite ale personalelor, încât până la urmă am ajuns să mă întreb dacă nu cumva a existat acolo de la început, numai că nevăzut.

Povestea spune aşa: Louis Creed se mută împreună cu Rachel, soţia sa, cei doi copii, Eileen şi Gage, precum şi cu motanul Church, în micul orăşel Ludlow. Casa cea nouă este mai mare, are o curte imensă şi o pădure la hotarul din spate, însă e aşezată la şosea, şi nu una oarecare, ci una intens circulată de camioane şi trailere. Vecinii lor, familia Crandall, sunt nişte bătrânei drăguţi şi cumsecade, şi le arată împrejurimile, ba chiar vizitează împreună un interesant dar sinistru cimitir de animale, făcut în mijlocul pădurii. De aici mai departe, totul decurge lin... şi la fel de lin pătrunde şi maleficul în vieţile lor.

Îmi amintesc cum a trebuit să recitesc unele pagini, ajungând să mă întreb cum naiba a ajuns viaţa celor patru Creed un coşmar. Răspunsul ar fi: păi uite-aşa, uşor. Patru Creed, trei, doi... Ce ai face ca să îi păstrezi lângă tine pe cei pe care îi iubeşti? În ce condiţii? Şi ce sacrificii ai face pentru asta?

M-au impresionat mai multe pasaje, de fapt m-a impresionat foarte mult întreaga carte, însă am vrut să păstrez neapărat un citat destul de lunguţ legat de momentul în care fetiţa lor, Eileen, pleacă în prima zi de şcoală; fragmentul nu are prea mare importanţă pentru povestea horror, dar exprimă ceea ce am simţit eu gândindu-mă că Mihai începe grădiniţa. :)